REGULAMENT

Regulament de ordine interioară

1. Decizia de a lua parte la cursurile organizate de Academia de Dans Mihai Petre implică acceptarea şi respectarea regulamentului de ordine interioară. În ceea ce priveşte persoanele minore, responsabile pentru acceptarea şi respectarea regulamentului de ordine interioară, sunt persoanele în grija cărora se află minorul.

2. Participanţii la cursurile organizate de Academia de Dans Mihai Petre pot fi doar cei care respectă regulamentul de ordine interioară şi achită taxa de participare conform preţurilor în vigoare şi regulamentului de taxe afişat pe site-ul Academiei de Dans Mihai Petre.

3. În timpul cursurilor, în sală pot fi prezente doar persoanele înscrise la grupa respectivă, adică persoanele care au plătit taxa conform punctului 2 de mai sus. Pentru confortul tuturor participanţilor, părinţii copiilor şi alte persoane însoţitoare nu au voie să fie prezente în sălile de dans.

4. Academia de Dans Mihai Petre va organiza lecţii deschise pentru părinţi, în cadrul grupelor de copii, lecţii care se vor ţine la aproxmativ 2 luni şi despre care părinţii vor fi informaţi cu o săptămână înainte. Dreptul de a participa la aceste lecţii deschise, îl au toate persoanele invitate de către participanţii la curs.

5. Academia de Dans Mihai Petre va organiza seri de dans în cadrul cursurilor grupelor de adulti, seri la care pot participa toate persoanele invitate de către participanţii la curs. Aceste seri se vor organiza la sfârşitul fiecărei luni, în ultima zi de curs din luna respectivă.

6. Cursanţii care nu au achitat taxa, nu au dreptul să participe la ore; trebuie să părăsească sala la cererea persoanei care deţine lista participanţilor. După achitarea taxei la recepţie, se poate continua participarea la ora respectivă. În cazul copiilor care n-au achitat taxa, aceştia rămân în sala de curs, sub supravegherea instructorului, dar nu participă la oră.

7. Fiecare participant care vine la ore, este obligat să verifice la recepţie dacă a achitat taxa.

8. Fiecare participant la cursurile de dans este obligat să-şi schimbe pantofii când intră în sala de dans. Instructorul are dreptul să nu lase în sala de dans persoanele care poartă pantofi care deteriorează parchetul.

9. Pentru siguranţa şi confortul orelor, instructorul are dreptul să nu lase să intre în sală persoanele care întârzie.

10. Academia de Dans Mihai Petre are dreptul să excludă din participarea la cursuri, persoanele care deranjează orele sau au un comportament necorespunzător, fără a fi returnată taxa pentru orele respective. În cazul minorilor, aceştia vor rămâne în sala de dans, sub supravegherea instructorului, dar nu vor participa la curs.

Regulament de plăţi

1. Taxa de participare la cursuri trebuie achitată înainte de începerea cursurilor. Persoanele care n-au plătit taxa respectivă nu au voie să participe la ore.

2. Plata pentru cursuri se achită sub formă de abonament sau pachet.

3. Fiecare abonament sau pachet este personalizat, dedicat unei singure persoane.

4. Abonamentul sau pachetul achiziţionat nu poate fi modificat sau transferat altei persoane.

5. Nu este permisă plata pentru fiecare şedinţă, dar dacă se lipseşte mai mult de jumătate de lună, se poate plăti doar jumătate de abonament lunar.

6. Studenţii cu carnet de student au parte de un discount de aproximativ 50 %.

7. Participanţii fraţi sau surori beneficiază de un discount de 50 ron/persoană.

8. Academia de Dans Mihai Petre îşi asumă dreptul de a desfinţa o grupă sau a anula cursuri.

9. Returnare taxă

9.1. În cazul în care o grupă este desfinţată de către Academia de Dans Mihai Petre sau este schimbată ziua şi ora din program (acest lucru nu include schimbarea instructorului), participanţilor li se returnează taxa pentru orele respective.

9.2. Returnarea se face de către Academia de Dans Miha Petre în termen de 14 zile de la data desfinţării grupei sau schimbării programului.

9.3. Persoana căreia i se returnează banii, poate să-i ridice cash de la recepţie. Returnarea banilor trebuie să fie confirmată de participant prin semnarea de primire.

10. Prin achiziţia unui abonament sau pachet, participantul este obligat să respecte regulamentul de ordine interioară şi regulamentul de plăţi al Academiei de Dans Mihai Petre.

11. Academia de Dans Mihai Petre poate schimba preţurile şi regulamentele.

12. Toți membri Cubului de dans sportiv Mihai Petre care sunt legitimați cu carnet de dansator de la FRDS sunt obligați să achite cotizația de club lunară, indiferent dacă au participat la ore de grup în cursul lunii respective.